poluare-poezie revoltata de gradinita timpurie

O culoare albastra delireaza,

deductiv,cea neagra o penetreaza.

Si normal!sunt hornuri ce fumega

umanul cer ce de enervare se-ntuneca. 

Naprasnica mare se sparge-n indignare

ca nu o prinde bine uleiul de culoare;

si boceste cu sirene de pompieri acvatici

reclamand inapoierea sidefurilor cromatici. 

Din scoarta-n scoarta se zgarie deprimarea

ca se auzii printre giganti ca incepe evacuarea.

Copacii racnesc si ei in patru vanturi

ca s-a risipit umbra de boare de pe pamanturi. 

Si tot asa se sudeaza o noua lume

naparlita, cu o pleoapa tintuita-n glume;

grizonata,cu vegetalul rapus cu oroare

caci ceea ce fu natura, a ramas in poluare!

Mi-e frig!

E vara si mi-e frig…sunt maini care te incalzesc,dar in permanenta lipsesc.Venele mi se ‘dilata’ de la atata aer conditionat de la bine-cunoscuta mea circulatie.Trupul ma dojeneste de atata netratare cupidoniana,buzele cunosc doar gusturi si calduri sintetice.Un resou uman ar fi ideal,dar rezistentele lui s-ar putea sa-mi parleasca articulatiile degetelor din cauza atingerilor multiple.Nu,totul e gluma,nu mai vreau un incalzitor static.

acupunctura bastarda

Calea spre perfectiune e bastarda, dezamagitoare, frustranta.Incerc sa ajung cat mai sus si orice decadere imi pisca egoul ca o coarda ce descinde libertina din strunele metalice ale unei viori. Fiecare experienta nedorita imi pironeste sansele de a spera la acel ideal pe care mi l-am sablonizat parca din momentul in care innotam in lichidul amniotic. Imi mobilez schela corporala ca un arici tradat de acele nedorite ale trecutului ,  cu subconstientul inglodat in datoriile vinei…Oricat as incerca, si aceste intepaturi fac parte din mine, nu le pot abandona pentru ca nu voi reusi sa ating impecabilul fara sa ma murdaresc ca un copil lasat in valtoarea jocului. Pretind masaj de implinire, dar nu ma sustrag de la sedinte de chinuire…

De dragul dedicatiilor

Lucrurile care cad in voie in viata se preling in siroaie de motive pentu a adulmeca experientele. Ai tendinta de a prefera armonia matasii cand ceea ce simti este dantela. Vrei sa nu pari vulnerabil, un fel de calculator patit cu erori regretate si planse esti de fapt. Incerci sa pari inteligent vorbind elevat, insirandu-mi neologisme.

Ceea ce imi comunici sunt doar niste note labartate pe un portativ mut. Ai vrea sa ma supun vointei tale, sa fim pata de murdarie din linistea noptii. Ai vrea tu multe de la mine, dar ai fost doar o picatura care a stationat mai mult decat trebuia pe mine, am simtit fiorii momentului cand ai trecut prin mine. Pielea mea a aspirat ceea ce avea cugetul meu de invatat din tine ca barbat. Dar acum ce a ramas din tine s-a topit aproape de talpa mea. Nu vreau sa te calc, te-ai bucurat de mine la fel cum am facut-o si eu. Ramai cu bine! Si nu uita, prefer dantela!

Ce sunt?

Incurc nuantele pentru ca toate culorile imi par mai mult decat cameleonice.

Refuz trairile adevarate pentru ca am impresia ca nu mi se cuvin si pentru ca imi este frica sa le traiesc.

Neg intentionalitatea malefica pentru ca traseul personal a avut mereu ca extreme ordonate temporal victimizarea si invinovatirea proprie.

Imi place sa ma exprim codat, dificil si incurcat pentru a nu fi ghicita prea usor.

Sunt pasiva si distanta, nu vreau sa ma implic prea mult in tot ceea ce culmineaza cu o dezamagire.

Par inteligenta dar am o memorie perisabila si conceptii nedefinite.

Imi place sa ma inchid, sa daruiesc naivitatii masca vicleniei, sa par de neatins.

Scriu despre cat m-a vitregit soarta pe mine pentru ca prin asta imi arat si eu egoismul.

Analizez totul pana ma deplasez la 180 de grade de la ceea ce au fost simple cuvinte.

Invalui totul in figurativ din nebunia de a aranja lucrurile pe muchia intelesurilor mele.

Imi plac tacerile cu talc pentru ca sunt nevinovate prin absenta oscilatiilor de tonalitate.

Sunt caracterizata ca fiind dificila, pretentioasa si singuratica.

Si este adevarat,  sunt comuna de aparte pentru cei care ma simt ca sunt…

 

Dute-n vant

Zumzaie o pana plina

de aventuri aeriene

in placerea curentilor,

pe umerii semetilor

nori cu forme eoliene,

ciupite, conturate fara vina.

 

 

Imi ticai cu moliciunea plapanda

apropierea de o privire surazanda.

De m-ai atinge, m-as pierde

In lacrimi avide de verde

pretios al fericirii crude.

 

 

Coboara usor in rotocoale,

rascoleste-mi amintirea cu puful

pierdut in trei stranuturi.

 

 

Si apoi ridica-te in orizont

visand in alb de opal vantul…

Si promite-mi ca te intorci

sa-mi bucuri grimasa avantului.

 

elibereaza fumul sa se vada sclipirea sidefului

Obisnuiam sa scriu acum 2 ani, pesimist, alambicat si greoi. Muza mea era tristetea, singuratatea. Oricine ma cunoaste, imi recunoaste scrisul. Adolescenta fiind, vroiam si eu ca mai toate pustoaicele de varsta mea sa fiu compatimita, sa refuz optimismul…credeam ca toata lumea este impotriva mea, ca nimeni nu ma intelege. Totul era interpretat gresit si inca mai fac aceasta greseala pentru ca nu voi reusi niciodata sa apelez la o operatie de schimbare de personalitate…Fara a pica in cealalta extrema, acesta este inceputul unei metamorfoze. Daca eu sunt papusarul vietii mele, atunci voi da la o parte cortina innecaciosului fum ce ma invaluie si va spun: ” Ma numesc Alma si am fost odata irecuperabila!”.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!